Alo? Albert Einstein la telefon

Autor: R.J. Gadney
Cod produs: 002040
Disponibilitate:
În Stoc
Preţ: 176,00 MDL

Alo? Albert Einstein la telefon este povestea unei prietenii de ordinul fabulosului și a unei vieți memorabile. Acest roman plin de bună dispoziție, farmec și emoție acoperă aproape un secol de istorie a Europei și prezintă sub o altă lumină omul din spatele mitului Einstein.

În ziua în care împlinește șaptezeci și cinci de ani, pe 14 martie 1954, Albert Einstein răspunde la telefon, în locuința sa din Princeton, New Jersey. De la celălalt capăt al firului, o liceeană de șaptesprezece ani, Mimi Beaufort, își cere scuze - „Probabil c-am greșit numărul“. „Nu, deloc, n-ați greșit numărul“, îi răspunde Einstein. Din acest schimb de replici ia naștere o minunată prietenie, care durează până la moartea omului de geniu, survenită după un an. Este doar una dintre prieteniile evocate de R.J. Gadney în romanul de față.
Scriind la timpul prezent și făcând uz de corespondența și fotografiile lui Einstein, R.J. Gadney reușește perfect să contureze viața trecută a fizicianului, universul academic în care acesta se manifesta, să-i redea meditațiile cu privire la bomba atomică și la propriul rol în construirea ei și, desigur, căutările pentru a formula o lege aplicabilă întregului mecanism al universului. De asemenea, îi pune în valoare șarmul considerabil și tandrețea față de prieteni. Este o carte și savantă, și ușor de citit.

R.J. GADNEY, scriitor, artist și profesor universitar, s-a născut în 1941 la Cross Hills, în Yorkshire, Marea Britanie. A studiat Literatura Engleză, Artele Frumoase și Arhitec­tura la Colegiul Sfânta Ecaterina de la Cambridge. În 1970 a devenit preparator cu jumătate de normă la Colegiul Regal de Artă, iar mai târziu, cel mai tânăr prorector din istoria Colegiului. A conferențiat la Oxford, Cambridge, Harvard, Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg și Academia de Arte și Științe din Moscova. Este autorul mai multor scenarii pentru televiziune, al unor articole apărute în periodicele Spectator, London Magazine și Evening Standard și a publicat câteva romane polițiste și de aventuri. Bestsellerul Alo? Albert Einstein la telefon (Albert Einstein Speaking; Humanitas Fiction, 2019) a apărut în 2018.
R.J. Gadney a murit în luna mai 2018, la vârsta de șaptezeci și șapte de ani.

Detalii produs
Anul aparitiei 2019
Editura Humanitas
ISBN 9786067795653
Tip coperta Broşat
Colectia Raftul Denisei
Format 13X20 cm
Nr. pagini 304

Spune-ţi opinia

Numele tău:


Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău            Bun

Introduceţi codul din imagine: